Treceți la conținutul principal

Cum să Vinzi o Rochie de Mireasă Demetrios

Unii oameni au tehnici ascunse, tehnici învăţate cu greu pe băncile facultăţii sau pe băncile din parcuri de cum să vinzi un produs. Asta am aflat pe pielea mea chiar azi într-un magazin din Sibiu.

Veneam de la şcoala unde sunt profesoară şi m-am gândit să intru pe la magazine să admir rochii de mireasă. E un hobby al meu :) cum presupun că e şi al multor fete, de altfel. Bineînţeles că am intrat în primul magazin cu rochii ce mi-a ieşit în cale. Nu aveam nimic plănuit, a fost pur şi simplu!

Am fost surprinsă să constat că vânzătoarele au fost extraordinar de amabile, ceea ce nu prea se întâmplă prin Sibiu. Mi-au oferit nişte cataloage, m-au întrebat când am nunta, m-au sfătuit, mi-au oferit câteva soluţii, coafură, tradiţii....tot tacâmul. Într-un cuvând au fost exemplare, cu toate că ştiau că nu o să cumpăr ceva, ci doar vreau să privesc, să-mi clătesc ochii! Vânzătoarele se gândeau spre viitor, eu fiind un posibil client. Îşi făceau reclamă aşa cum e normal.

Vreau să menţionez că magazinul nu era de fiţe şi totuşi vânzătoarele erau prea drăguţe pentru un astfel de magazin.

Bucuroasă, am mers mai departe! Am luat un alt magazin în obiectiv! M-am îndreptat încrezătoare spre el! Am deschis uşa şi am intrat. Magazin de fiţe, rochii cu paiete, blinck-blinck-uri, cum se zice Numai fiţe şi beşini! Am luat o etichetă şi m-am uitat la o rochie de ocazie şi era 450 de lei şi mi s-a părut un preţ acceptabil...După aia m-am uitat în nişte cataloage, obişnuită fiind de la primul magazin, şi am rugat-o foarte politicos pe vânzătoarea ce vorbea cu o puştoaică de liceu despre gagiul ăleia şi despre diriga ei.

Vânzătoarea, probabil ofticată că am rupt-o de la porţia de bârfă, a venit repezită înspre mine cu o falcă în cer şi una în pământ. Eu, obişnuită cu astfel de fenomene - pot sa zic că sunt călită peste măsură - am ignorat-o şi am întrebat dacă modelul din catalog este şi pe manechin arătându-i o rochie Demetrios. Ea, fiinţa cea plăpândă şi cu mintea tulbure - sau poate în colţuri? - mi-a zis pe un ton molcom, aproape suav: Nu am rochia! E 7000 de euro şi sigur nu ţ-o permiţi!.

The Thing ( adică fiinţa plăpândă) m-a lăsat The Mask (adică mască)! Cât tact, câtă pricepere în vânzări! Eu nu înţeleg de ce nu avea la intrare scris Interzis câinilor şi persoanelor ce nu au ghiuluri de aur, tălăngi de aur la gât, inele cu diamante şi poşete Vuitton! În plus dacă nu ai buze şi ţâţe siliconate nuş de ce te mai ţine Pământul! Treci acasă!

Eu, ca să fiu nesinţită, dar nu la fel ca ea, am întrebat-o dacă, după părerea ei mi-aş permite o rochie de mireasă de la CasaLux, firma la care lucra, Fiinţa! Răspunsul ei, imediat, mama ei de spontancă, a fost Nu! Pentru că e 40 de milioane! Fără număr!

Ca orice om normal la cap, mi-am dat seama că The Thing nu mai are nicio şansă! Am vrut să o întreb doar Te-ai pişat azi? dar m-am abţinut!

În viitorul apropiat am să-i mai dau târcoale, să văd dacă a mai evoluat din stadiul de vierme (Vermus Scârbitus)!

Off!Off! E grele la unii!Dacă toţi îşi vând marfa aşa măcar să nu plângă atunci când dau faliment! Eu cred că astfel de specimene asta merită!

Noapte bună! Sper să nu o visez pe THE THING, nu de alta, dar mâine trebuie să închei medii!!!

Voi aţi avut de-a face cu astfel de specialişti în vânzări (sales manager)??

Articol povestit de Andalie si modelat de VasiaUVI :)

Postări populare de pe acest blog

Guşteriţa, Sibiu

Fãrã canalizare si cu drumuri pietruite, sibienii din cel mai oropsit cartier al Sibiului se întreabã dacã n-ar fi fost mai bine ca Gusterita sã rãmânã comunã. Desi e parte a orasului de jumãtate de secol, cartierul nu reuseste sã se ridice din noroaie. Primãria anuntã cã lucrãrile pentru canalizare ar putea începe la primãvarã. Acelasi lucru il spunea Primaria si in 2006, dupa trei ani situatia inca nu s-a schimbat. Fiecare sibian a auzit de Gusterita. Însã nu multi au si cãlcat vreodatã pe acolo. Departe de oras, locuitorii cartierului, alipit Sibiului în urmã cu o jumãtate de secol, sunt singurii care îsi stiu problemele si se luptã cum pot cu ele. Lipsa canalizãrii, transportul public slab organizat si drumurile proaste le dau cele mai mari bãtãi de cap. Guşteriţa (în dialectul săsesc Hameršterf, în germană Hammersdorf, în trad. "Satul ciocanului", în maghiară Szenterzsébet, în trad. "Sfânta Elisabeta") este în prezent un cartier al municipiului Sibiu. Istoric L

Cele mai folosite aplicații de Android pe 2015

Mai jos am compus o listă cu cele mai folosite/bune aplicații pentru Android pe anul 2015, din punctul meu de vedere. Unele aplicații sunt destul de recent instalate, altele le folosesc de când am cumpărat telefonul. Am mai făcut o listă cu ceva timp în urmă, dar unele aplicații nu mai sunt, ca să zic așa, în grațiile mele. CCleaner - îl foloseam și pe Windows, îl folosesc și pe Android. Sunt foarte mulțumit de această aplicație. AirDroid - transferă fișiere de pe un alt dispozitiv (laptop, PC, tabletă) pe telefon sau invers. Poți să scrii SMS-uri direct din aplicația web, poți să ștergi fișiere, să asculți muzica sau să vezi filmele de pe telefon, etc. Cam așa arată interfața web a aplicației AirDroid, de unde puteți să aveți control asupra telefonului. Nova Launcher Prime - varianta plătită a Nova Launcher. Este una dintre cele mai folosite launch-ere de pe piață. Are o grămadă de opțiuni și configurări. Crunch - o aplicație care optimizează imaginile din punct

Wallpaper-uri cu Steagul României pentru 1 Decembrie

Având în vedere faptul că mâine e 1 Decembrie - Ziua Naţională a României - am pus mai jos câteva wallpaper-uri cu drapelul nostru ... dar nu numai.