Labor omnia vincit improbus!

5 dec. 2010

The Walking Dead


Acu vreo două săptămâni în urmă am primit un cont VIP pentru 7 zile pe site-ul vplay.ro. Am mai fost primit mai demult la fel 7 zile în care am văzut toată seria la filmul The Pacific, film pe care-l recomand cu căldură tuturor celor cărora le plac filmele cu război dar nu numai. Eu sunt un fan al filmelor cu Cel De-al Doilea Război Mondial şi e normal să-mi placă Enemies at the Gates, Save Private Ryan şi The Pacific.

Acum cu noul cont de 7 zile nu prea ştiam ce să fac, adică nu ştiam niciun serial care chiar să se merite să fie urmărit. Nu vroiam nici să fie început acum câţiva ani şi să fie pe la sezonul paişpe mii dar nici unul care să fie la primul episod. Când am intrat pe pagina cu seriale TV primul film care mi-a sărit în ochi a fost chiar serialul de care vreau să vă vorbesc: The Walking Dead.

Am văzut trailer-ul şi m-a făcut curios, astfel am început să văd primul episod. Vreau să menţionez că îmi plac filmele cu zombi, am văzut multe filme de genul acesta primul film pe care mi-l amintesc să-l fi văzut a fost Noaptea Morţilor Vii de prin 198zeci şi ceva şi eu eram pe la şcoala generală când l-am văzut. Aveam un video Funai acasă şi fraţii care-s mai mari cu 10 şi 12 ani închiriau filme numai pentru ei, ce puteam eu face?

Apoi toate filmele mai cunoscute cu zombi le-am văzut dar nu pot spune că toate mi-au plăcut. Nici nu mai zic de jocuri ca Doom3 pe care l-am terminat de două ori :).

Deci, primul episod din Walking Dead a fost fenomenal. Cam asta e ideea la episoadele pilot, să-i laşi pe telespectatori cu gura căscată. Pe mine unul m-a impresionat şi sentimentele de frică şi nerăbdare mă învăluiau. O scenă memorabilă e cea din spital când actorul principal, trezit după o comă de câteva luni, se trezeşte singur în toată clădirea dezafectată. Sânge peste tot, cabluri rupte, urme de gloanţe şi pe un hol un trup sfârtecat. Dacă asta nu ar fi de-ajuns personajul înspăimântat de ce-a văzut aleargă şi ajunge la o uşă prinsă cu lanţuri şi lacăte. Pe această uşă scrie clar că nu trebuie să intrii şi că după ea sunt zombii. În momentul următor prin deschizătura uşii ies nişte degete cadaverice parcă nerăbdătoare să intre în carne.

În fine, asta e doar una din imagini care dacă o vedeţi sigur vă va impresiona, într-un fel sau altul. Mai sunt şi altele în celelalte episoade, ca atunci când actorul principal e înconjurat de o grămada de zombii în mijlocul oraşului Atlanta.

Filmul e foarte sângeros, extrem de sângeros deci dacă nu ai stomacul tare să nu te uiţi!

În serial se dezvoltă anumite personaje ce nu au alura de eroi ci sunt oameni ca noi ce trăiesc cu frică, cu griji, cu disperare.

Aveţi traile-ul mai jos şi vă zic că merită văzut acest serial: 
(daţi click pe Read More pentru a vedea trailer-ul)



2 comentarii:

  1. Iata....eu de laudat... m-am laudat (cu cadourile mele, pe blogul meu), insa sunt curios cu ce va laudati voi. Iata de ce sub impulsul curiozitatii native va invit sa va laudati cu cadourile primite de la Mos Nicolae si la randul vostru sa invitati trei prieteni (printr-un comentariu pe blogul lor) sa se laude la randul lor.
    Si tot asa...dar sa mentionati (printr-un link) cine v-a invitat! :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Iata....eu de laudat... m-am laudat (cu cadourile mele, pe blogul meu), insa sunt curios cu ce va laudati voi. Iata de ce sub impulsul curiozitatii native va invit sa va laudati cu cadourile primite de la Mos Nicolae si la randul vostru sa invitati trei prieteni (printr-un comentariu pe blogul lor) sa se laude la randul lor.
    Si tot asa...dar sa mentionati (printr-un link) cine v-a invitat! :P

    RăspundețiȘtergere

Lăsați un comentariu (Leave a comment please):