Labor omnia vincit improbus!

19 oct. 2011

Bunătatea Umană, Nativă sau Dobândită prin Educaţie?


De mici suntem invatati, calauziti sa nu facem rau, sa nu furam, sa nu vorbim urat etc. Sa fie oare acesta motivul pentru care marea majoritate a oamenilor dau dovada de bunatate. Sunt de parere ca acest lucru nu este in totalitate adevarat. Ganditi-va la faptul ca sunt oameni care nu provin din familii cu o situatie materiala foarte buna si deci se poate presupune ca nici educatia primita nu este una corespunzatoare.

A fi un om bun cu adevarat este ceva nativ, este ceva care pur si simplu te defineste pe tine ca persoana, fara a fi influentat din exterior. Nu trebuie sa facem fapte bune pentru ca asa trebuie sau asa suntem invatati ci mai degraba pentru ca asa simtim. De exemplu atunci cand o persoana cerseste sunt unii oameni care pur si simplu se pun pentru un scurt moment in situatia respectivei persoane si ii simt povara ce-l apasa, astfel daruindu-i fara sa gandeasca o suma de bani sau un corn de paine. Pe de alta parte exista si acei oameni care se vor gandi de cele mai multe ori inainte de a da bani, se vor gandi poate ca dandu-i un ban respectivului cersetor vor fi si ei la randul lor ajutati candva.

Consider ca bunatatea trecuta prin filtrul gandirii este lipsita de continut si poate fi usor manipulata. Astfel, orice persoana de acest gen poate fi foarte usor determinata sa treaca la polul opus. Asa cum a fost educata sa creada ca a face bine este corect si a face rau e incorect, tot asa poate fi convinsa sa creada si vice versa.

Cred ca daca lumea ar fi fost condusa de mai multi oameni "posesori" ai bunatatii native toate lucrurile din jurul nostru ar fi mult mai frumoase.

In concluzie daca ar fi sa aleg inainte de a ma naste intre cele doua tipuri de bunatate, cu siguranta as alege prima varianta, bunatatea nativa.

Voi?

@Mulţumesc lui Eugen pentru acest articol.