Treceți la conținutul principal

Ce Ţară aţi Alege pentru Emigrare?


Cred că toţi la un moment dat ne-am gândit să ne băgăm picioarele în ţara asta plină de hoţi şi cocălari şi să mergem spre sau peste  alte zări şi mări! Mulţi au făcut acest salt şi acum stau liniştiţi în alte ţări cum ar fi SUA, Canada, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Italia şi altele. Într-adevăr că sunt şi mulţi români în aceste ţări care se zbat să-şi găsească un loc în societate, un loc de muncă, să capete respectul vecinilor şi a colegilor.


E greu, şi n-o spun din propria experienţă deoarece nu am aşa ceva în acest domeniu al emigranţilor, dar din câte am auzit de la un coleg ce a stat 10 ani în Canada, ce am mai auzit de la alţi prieteni şi persoane din diferite ţări. Mai ales pentru un român e greu să se integreze printre străini din cauza acestor prejudecăţi pe care le au străinii faţă de noi ( mă refer la străinii care ştiu că există pe Glob România şi că ştiu pe unde e pe hartă- deci exclud aici pe americani care cred că numai ei există pe Terra).

Să dau un exemplu de prejudecată! Prietena mea când a fost în Franţa, mai exact în Paris, a locuit la o familie ce se presupunea a fi cât de cât intelectuală. După vreo lună, după ce s-au cunoscut mai bine, doamna din acea familie îi spune prietenei (ecureuil-roux) că a rămas surprinsă când a văzut-o prima oară că e blondă şi cu ochii albaltrii, deoarece ea avea impresia că cei din Sud-Estul Europei, mai exact din România, sunt toţi tuciurii la faţă şi că toate româncele sunt prostituate. Şi nu exagerez deloc, acestea sunt cuvintele unei profesoare din Franţa! Păi dacă o persoană care se presupune că mai ştie ceva carte gândeşte aşa ce te mai aştepţi de la un om simplu şi obişnuit?

În fine, bănuiesc că fiecare om ce a fost prin lume a fost pus într-o situaţie de genul acesta!

Dacă aş vrea să emigrez şi sigur voi emigra pentru că m-am săturat de România, voi încerca să merg în următoarele ţări:
1.Canada
2.Franţa
3.Germania
4.Belgia
5.SUA
6.în niciun caz Italia sau Spania

Pe cei care sunt în alte ţări vă întreb dacă aţi fost vre-odată victima unei prejudecăţi?

Pe cei care încă mai sunt în România şi vor să emigreze, ce ţară aţi alege?

Postări populare de pe acest blog

Guşteriţa, Sibiu

Fãrã canalizare si cu drumuri pietruite, sibienii din cel mai oropsit cartier al Sibiului se întreabã dacã n-ar fi fost mai bine ca Gusterita sã rãmânã comunã. Desi e parte a orasului de jumãtate de secol, cartierul nu reuseste sã se ridice din noroaie. Primãria anuntã cã lucrãrile pentru canalizare ar putea începe la primãvarã. Acelasi lucru il spunea Primaria si in 2006, dupa trei ani situatia inca nu s-a schimbat. Fiecare sibian a auzit de Gusterita. Însã nu multi au si cãlcat vreodatã pe acolo. Departe de oras, locuitorii cartierului, alipit Sibiului în urmã cu o jumãtate de secol, sunt singurii care îsi stiu problemele si se luptã cum pot cu ele. Lipsa canalizãrii, transportul public slab organizat si drumurile proaste le dau cele mai mari bãtãi de cap. Guşteriţa (în dialectul săsesc Hameršterf, în germană Hammersdorf, în trad. "Satul ciocanului", în maghiară Szenterzsébet, în trad. "Sfânta Elisabeta") este în prezent un cartier al municipiului Sibiu. Istoric L

Cele mai folosite aplicații de Android pe 2015

Mai jos am compus o listă cu cele mai folosite/bune aplicații pentru Android pe anul 2015, din punctul meu de vedere. Unele aplicații sunt destul de recent instalate, altele le folosesc de când am cumpărat telefonul. Am mai făcut o listă cu ceva timp în urmă, dar unele aplicații nu mai sunt, ca să zic așa, în grațiile mele. CCleaner - îl foloseam și pe Windows, îl folosesc și pe Android. Sunt foarte mulțumit de această aplicație. AirDroid - transferă fișiere de pe un alt dispozitiv (laptop, PC, tabletă) pe telefon sau invers. Poți să scrii SMS-uri direct din aplicația web, poți să ștergi fișiere, să asculți muzica sau să vezi filmele de pe telefon, etc. Cam așa arată interfața web a aplicației AirDroid, de unde puteți să aveți control asupra telefonului. Nova Launcher Prime - varianta plătită a Nova Launcher. Este una dintre cele mai folosite launch-ere de pe piață. Are o grămadă de opțiuni și configurări. Crunch - o aplicație care optimizează imaginile din punct

Wallpaper-uri cu Steagul României pentru 1 Decembrie

Având în vedere faptul că mâine e 1 Decembrie - Ziua Naţională a României - am pus mai jos câteva wallpaper-uri cu drapelul nostru ... dar nu numai.