Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta funny

Și Dimitri se bucură de acuzarea lui Ilici

După 25 de ani în sfârșit simțin că se încearcă a se face puțină dreptate în legătură cu Mineriada din 1990. Ion (Ilici) Iliescu, fostul nostru "mare" conducător și guru PSD, este oficial acuzat de crimă împotriva umanității. Era clar pentru toți că Iliescu, împreună cu alții, au fost în spatele chemării minerilor în București să planteze panseluțe. Știm cu toții, cred, ce s-a întâmplat mai departe: 4 morți si sute de răniți. În fine, vestea a ajuns și în presa străină, iar unii străini chiar își doreau cu ardoare să-l vadă pe Iliescu acuzat, dar mai ales condamnat. Imaginea e luată de pe reddit/r/romania .

Lansare Play Station 4 (PS4) în Germania

Așa e! Nemții sunt cei mai civilizați din Europa. Ei nu se îmbulzesc, stau liniștiți la coadă, chiar oferă rândul altora mai grăbiți. Numai la noi se îmbulzesc oamenii la lansarea unei noi tigăi sau la fasole cu cârnați ...

Vând ministru

Pe Mercador poți să vinzi și să cumperi orice, chiar și miniștri. Problema e că nici dacă mi-ai da bani nu l-aș lua pe ăsta. Vand ponei murg si bland. Raspunde la numele de Daniel Barbu. Recent i-a fost sparta luneta :) Usor de calarit(si de corupt), mai ales de catre conducerea RMGC. E cam incapatanat cand vine vorba de demisie, dar cu cateva bice pe spate se va supune intr-un final. Pretul este negociabil, nu raspund pentru eventualele defecte de fabricatie si nu accept retururi

Ce te sperie cel mai mult?

Se pare că pe majoritatea Guvernul SUA îi sperie cel mai mult:

Reclamă ...

Dă mai încet bă ...

Nu ești singurul:

Limba germană

Sper să nu-i supăr pe colegii mei nemţi cu aceste două filmuleţe ... :)

Acum înţeleg aurolacii

Sursa .

Bill Burr - râzi de te prăpădeşti

Bill Burr, oficial, e comedianul meu preferat. E puţin cam sadic în unele glume dar spune lucrurilor pe nume.

Cum să dezinstalezi McAfee Antivirus

Un mic tutorial despre cum să dezinstalezi antivirusul McAfee. Bineînţeles că doar utilizatorii de Windows şi Mac OS vor putea realiza paşii de mai jos.

Seems legit

Ce mai poti zice?

Filme cu miros de mercaptan prin tehnologia 4DX

Citeam ieri un articol despre filmele în format 4DX şi faptul că Iron Man 3 va fi primul film redat în Japonia în acest format. Formatul 4DX, după cum am aflat şi eu recent, a fost dezvoltat prin 2009 şi este deja folosit în Coreea de Sud, China, Thailanda, Mexic şi alte ţări din America de Sud. The film will be shown with tilting seats, blowing wind and fog and odor effects [...]. ( sursa ) 4DX allows a motion picture presentation to be augmented with environmental effects, such as motion, odours and humidity, outside the standard video and audio. As such, it requires a theatre with special equipment (in the same way that IMAX theatres require special equipment/design). ( sursa ) Deci, îţi trebuie un cinematograf serios. Dar mă întreb cum vor proceda atunci când pe ecrane e o secvenţă de acest gen?

Sexism

Comentariul la GIF-ul de mai sus m-a făcut să râd:

Remediu împotriva stresului?

În Suedia, într-un cartier mărginaş al oraşului Uppsala numit Flogsta , există tradiţia ca la ora 22:00 în fiecare seară studenţii să urle la geam. Every evening at 10 p.m. the "Flogsta scream" may be heard, when students scream collectively from windows, balconies and roof tops. There is controversy over how the tradition started. Some locals say it was simply a stress reliever, which started during exam times and then became a daily occurrence. Others say it started in remembrance of a student who committed suicide in the 1970s. Ce-ar fi dacă prin campusurile româneşti studenţilor, în timpul sesiunii, să li se permită să ţipe câteva minute de la geam? Având în vedere că de obicei din camerele studenţeşti se aud numai manele cred că ar fi mult mai bine să fie lăsaţi să urle câteva minute la lună. Poate aşa or scăpa de stresul examenelor. Oricum, studenţii din Flogsta ştiu să urle:

Rezumat Black Friday

Cam asa se poate rezuma Black Friday in 40 de secunde ...

Google injura mai bine ca mine

Si uite asa Google e specializat si-n injuraturi romanesti : Si intr-adevar Ma-ta are cratima!

Mare aglomeratie la mare!

Saptamana trecuta am fost la Eforie Sud intr-un mini concediu de 5 zile. In timpul saptamanii, miercuri si joi a fost perfect pe plaja dar vineri si sambata pot spune ca a fost asemanator cu imaginile de mai jos. Nu degeaba s-a zis ca a fost cel mai aglomerat weekend din ultimii patru ani.

Ponta e pe primul loc

In niciun caz nu e pe primul loc in topul celor mai onesti politicieni (daca exista asa ceva) ci pe primul loc in rezultatele oferite de Google atunci cand cauti cuvantul plagiator .

Hai că-i la fix

Că tot a fost bacalaureatul şi cu toţii am aflat deja care au fost rezultatele am zis să vă mai înveselesc puţin cu o melodie. Anul trecut a fost hit. Sunt sigur că şi anul acesta va fi la fel. Mai mult ca sigur că şi la anul. Deci, asculaţi imnul repetentului la bac :

Suporterii de la EURO 2012

Ceva în neregulă în această imagine? Eu cred că-i o metodă englezească de a intimida adversarul: