Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2010

Tu ce Logo ai Alege?

Cred că aţi aflat cu toţii până acum de brandul Ministerului Turismului intitulat explore the Carpathian garden şi despre logo-ul acestuia cu frunzuliţa-n vânt. E interesant faptul că s-au cheltuit 900.000 de euroi pentru acest brand de brand din care 100.000 de euro doar pentru creaţia sa. Nu era oare mai uşor să se meargă pe la unile universităţi şi să pună la bătaie un premiu de vre-o 10.000 de euro echipei care inventează sau care crează cel mai tare logo? Sunt sigur că s-ar fi găsit astfel de stundenţi talentaţi care să-şi pună mintea la contribuţie şi care să creeze un logo mult mai frumos şi mai inteligent şi ce e mai important unul original şi pe mai puţini bani. Mă întreb oare de ce nu se practică astfel de tehnici? În alte ţări moderne se întâmplă. La noi e mai uşor să dai o groază de bani la o firmă obscură, fără licitaţie şi care să-ţi facă un adevărat rahat verde cu o frunzuliţă copiată de pe net. Ar fi interesant dacă pe bloguri, forumuri, oamenii să-şi pună mintea la

Titanic 2

Unii sunt în stare să facă sequence -uri chiar şi după filmele despre care credeai că niciodată nu o să se facă aşa ceva. Unul dintre aceste filme e chiar câştigătorul mai multor Oscaruri, intitulat Titanic. Mă miră faptul că nu joacă, din nou, Leonardo Di Caprio. Ar fi găsit o metodă interesantă de a-l aduce înapoi în film. Din cauza frigului defapt funcţiile vitale ale actorului, sau defapt personajului interpretat de Leonardo, ar fi încetinit şi peste 100 de ani nişte cercetători l-ar fi descoperit într-un gheţar. Revine la viaţă şi vrea să reia călătoria cu un alt Titanic spre a-şi găsi dragostea pierdută. Oricum, actorul care joacă în bullshit-ul ăsta de film vrea să aibă cam aceeaşi frizură cu Leo. Să vedem câte oscaruri o să primească. Vedeţi trailer-ul mai jos:

Câtă Democraţie

Acum ceva timp în urmă au apărut mai multe documente strict secrete (peste 90 000) din interiorul Armatei SUA pe sit-ul Wikileaks despre atrocităţile pe care le comit americanii în războiul din Afganistan. Anul trecut a apărut un video în care se vede clar cum un elicopter american deschide focul fără milă în nişte civili pe care pur şi simplu îi ciuruieşte. Printre aceştia se aflau şi doi reporteri de la Reuters. Acum, cică în cea mai democrată ţară din Lume, guvernul american vrea să-l incrimineze pe editorul şef al sit-ului Wikileaks Julian Assange ca fiind co-conspirator la spionaj . Adică, omul are voie la libera exprimare dar defapt nu are! Ai dreptul să vorbeşti doar dacă pupi în fund guvernul american şi eşti de-acord cu războiul nefondat din Afganistan şi Irak. Nu contează că mor mii de civili nevinovaţi, contează doar petrolul şi dominaţia mondială.... Măcar bine că mai sunt oameni care într-adevăr respectă democraţia şi viaţa privată a cetăţenilor. Un exemplu sunt cei de

Toate-s la fel

Mi se pare mie sau parca toate-s trase la indigo?

Tron Legacy Trailer

Ăsta-i primul meu video ce l-am pus pe blog folosind metoda IFRAMES: Sursa instantfundas .

Asta ce mi se Potriveşte!

Imaginea de mai jos mi se potriveşte foarte bine şi nu cred că numai mie ci şi multor altor bărbaţi. Câţi dintre voi nu aţi fost apostrofaţi de soţie sau prietenă că staţi prea mult în faţa calculatorului?

Spălătorie Auto Ecologică în Botoşani

UPDATE 11.05.2013: Nu mai este aceasta spalatorie! S-a deschis de curând o spălătorie auto ecologică cu jet de aburi intensificat în parcarea A.C.R. Botoşani (unde e şi poligonul ACR, pe lângă centura oraşului, în Primăverii). După aproximativ 4 spălări cu aburi a autoturismului se redă vitalitatea şi strălucirea lacului şi a vopselelor deteriorate de vreme sau a spălării îndelungate cu perii. Băieţii, care apropos îs prieteni de-ai mei şi sunt extrem de serisoşi, au posibilitatea să vă cureţe pe lângă  exteriorul maşinii şi interiorul ei şi chiar şi motorul. Preţurile sunt mici după părerea mea. Pentru mai multe detalii mergeţi acolo şi vedeţi cu ochii voştrii sau cereţi de la ID-ul de messenger ecowashclean[at]yahoo[punct]com. Eu vă zic sincer că se merită!

Tutoriale Diferite pe Wikihow

Sunt foarte multe sit-uri cu tutoriale de tot felul, de la cum să faci mâncare la cum să îţi configurezi un PC. Unul ditre ele e şi sit-ul wikihow.com . Că tot discutam zilele trecute cu un coleg de ce trebuie formatate bateriile la laptop aici aveţi  răspunsul.

Reclamă la Ubuntu Linux

O reclamă la cel mai tare sistem de operare, Ubuntu! În câteva minute rezumă pe înţelesul tuturor de ce merită încercat.

Program Ştrand Sibiu

Update: s-a deschis Strandul din Sibiu pentru 2012    Update : strand Sibiu 2011 s-a deschis . Deoarece foarte mulţi intră pe blog la mine căutând programul de lucru sau de distracţie :) al ştrandului din Cartier Ştrand Sibiu vreau să vă zic că e deschis de la ora 9 până la ora 20. Am să merg exact să văd programul în timpul săptămânii şi în weekend. Oricum, vă sfătuiesc ca între orele 12 şi 15:00 să nu staţi la plajă că riscaţi să faceţi insolaţie şi mai rău, cu timpul, cancer de piele! Distracţie plăcută! P.S. nu am fost niciodată la ştrandul ăsta cu toate că e aproape :)

Voi, Nemernicii ce l-aţi Votat pe Băse

Acum câteva zile în urmă am primit acest mesaj la post-ul Antena 3 profesionista sau NU : Anonim spunea... Va multumim voua celor care l-ati votat pe Basescu, datorita voua am intrat in colaps si faliment. Suntem responasili de alegerile noastre....e mai grav cand aleg altii.... Vreau să răspund aici şi nu la secţiunea comentarii . Eu unul m-am săturat de aceeaşi placă pusă la nesfârşit: că dacă ieşea Geoană era mai bine, că l-am ales pe Băse şi de aia suntem în rahat, că dacă şi cu parcă ...Eu cred sincer că dacă ieşea Geoană era la fel, poate chiar mai rău. Dar trebuie mai întâi să ne gândim de ce naiba am fost nevoiţi să alegem între doi cretini? Aveam de ales între un Prostănac şi un Beţiv. Este o vorbă Beatul se mai dezbeată dar prostul tot prost rămâne! Băse într-adevăr a dat-o în bară, e la furat şi la propriu şi la figurat, trebuie bătut cu biciul dar odată cu el toată clasa politică trebuie să păţească la fel. Să nu-mi ziceţi că Geoană e mai breaz, sau că Antonescu e mai co

Încă Un Exemplu de Spamm

Că tot scriam aici de spamm-uri uite că am mai primit unul la care eram să mă păcălesc :)))) Ca să vezi ce bine traduce Google Translate: hello my dear friend,, hello my dear friend,, how are you doing today?? hope all is ok with you,it's my pleasure to contact you for a relationship if you don't mind having interest,so we can get to know each other and see what the future may tell. i will appreciate if you can contact me with my e-mail address for easiesting communication. my email is, (blessing_murphy@yahoo.com) i'm also waiting to se your mail contact to my mail box then i can send my photo to your private mail box ok,,thank's and have a nice day. your's love,,( blessing_murphy@yahoo.com ) thank's,, ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,, Bună ziua prietenul meu drag,, ce mai faceti azi? Sper ca totul este ok cu tine, este plăcerea mea să vă contact

Mircea Badea şi Câinii Vagabonzi

Oare ce concluzie putem trage de aici?

The Expendables trailer

Oare cum e să aduni unii dintre cei mai tari actori şi să faci un film de acţiune? Eu unul nu ştiu cum e dar o să văd atunci când va fi lansat filmul The Expendables ! În film joacă : Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Mickey Rourke şi în mică măsură Arnold Schwarzenegger şi Bruce Willis. Aveţi trailer-ul mai jos:

Cât a Costat StarCraft 2?

StarCraft este unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile cu vânzări de 11 milioane de unităţi dar imaginaţi-vă câţi au jucat cu versiunea piratată. Dacă nu ar fi fost un joc de nepiratat cred că ar fi fost cumpărat de zeci de milioane de oameni, poate chiar sute. Din cauza marii popularităţi al StarCraft cei de la Activision (compania ce a creat jocul) a investit extrem de mult în crearea celei de-a doua părţi dar sunt şi siguri că o să-şi scoată această investiţie. Conform Wall Street Journal s-au investit 100 milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui joc, în aceşti bani nefiind inclus şi marketing-ul, deci suma finală va fi mult mai mare. StarCraft II este în dezvoltare din anul 2003 şi va fi lansat pe data de 27 iulie. Eu unul sunt resemnat că nu o să-l pot juca deoarece îţi trebuie un sistem performant ceea ce eu (încă) nu am. Am jucat prima parte şi nu prea mi-a plăcut dar aveam colegi care se hrăneau cu StarCraft. Cu siguranţă va fi un joc excelent şi fani

Raliul Sibiului 2010

De pe data de 16 iulie, adică de ieri, vineri, a început Raliul Sibiului, în Sibiu :) bineînţeles. Joi, am fost la Târgul de Haine de la Sala Transilvania şi am observat că de acolo au şi pornit tărăboanţele . Eu le spun aşa deoarece făceau mai multă gălăgie decât să se mişte mai rapid decât o maşină obişnuită. Poate nu înţeleg eu, dar faptul că eşti la un raliu presupune implicit să ai o maşină rapidă, nu? Vineri, adică ieri, am fost la prima etapă ce s-a susţinut în Ştrand, în spatele bazei militare. Nici nu ştiam că acolo este o pistă, un circuit automobilistic! Na! că am aflat şi eu. Plin de oameni, de maşini care mai de care, defapt şi de oameni care mai de care, dar din păcate prea mult praf. E prima oară când văd un raliu şi unde am fost chiar aproape de circuit dar din păcate, cum am mai spus, a fost prea mult praf. Oricum, e bine că sunt şi astfel de evenimente sportive în Sibiu. Se merită mers dar mai ales la etapa din munţi (nici nu ştiu pe ce traseu se va susţine).

What is Science?

Un filmuleţ foarte interesant în care 12 oameni de ştiinţă, poate chiar cei mai importanţi oameni de ştiinţă din lume, promovează ştiinţa prin cuvinde înţelepte dar şi prin...muzică.

Imagini Comice [3]

Încă o rundă de imagni comice

Centrul de Vacanţă Ştrand Sibiu 2010

daţi click pe imagine pentru a o mări UPDATE: in caz de cautati programul strandului (acolo unde mergeti la scaldat) aici aveti programul . Conceptul de Centru de Vacanţă Scopul unui centru de vacanţă este să ofere activităţi ludice adaptate intereselor şi ritmului copiilor în timpul liber al acestora. Filozofia sa de bază este aceea că dezvoltarea copilului se realizează în timp ce se joacă. Prin activităţi derulate se urmăreşte nu numai dezvoltarea intelectuală şi fizică a copiilor, dar şi dobândirea autonomiei, a capacităţii de a lua decizii în deplină libertate şi siguranţă. APIVS ( Asociaţia de Prietenie Ille de Vilaine Sibiu ) a demarat în anul 2004 proiectul Centre de vacanţă în Sibiu după modelul centrelor de timp liber din Franţa, adaptat la condiţiile din România. Împreună cu Asociaţia de Înfrăţire Rennes-Sibiu din Franţa, APIVS a făcut demersurile pentru a putea organiza un prim centru experimental în Sibiu. De atunci se organizează centre de vacanţă în fiecare an

DuckDuckGo - un nou Search Engine

Ştiu! Majoritatea folosiţi Google, ca şi mine de-altfel, dar din când în când ar trebui să încercăm şi alte motoare de căutare doar de dragul diversităţii sau pur şi simplu să facem o comparaţie îmtre ele. Totuşi, dacă v-aţi săturat de Google (eu nu sunt în situaţia asta) puteţi încerca yahoo.com , ask.com sau noul search engine duckduckgo.com . Eu am început să-l folosesc pe acesta şi timp de o săptămână am să continui să-l folosesc ca să pot face o comparaţie cu Google.com. O discuţie pe reddit m-a adus la acest search engine şi aşa cum scrie acoloam să încerc să-mi dau şi eu cu părerea... Dar până atunci am să lucrez doar cu duckduckgo atunci când voi dori să caut ceva!

Nature Wallpapers

Obişnuiesc să-mi schimb des wallpaper-ul şi cel mai mult îmi plac acelea care înfăţişează natura deoarece într-un fel mă relaxează. Am găsit câteva wallpaper-uri super frumoase:

Exemplu de Spamm

Iaca un exemplu de spamm: Hello.....my dear, My name is Nancy,i am 23yers old looking young girl that want to desire my future,I saw your profil today at livemocha.com and i became interested in you,i will also like to know you more,and if you can send an email to my email address, I will give you my pictures here is my email address (nancynancy_wilson@yahoo.com)I believe we can move from here! Awaiting for your mail to my email address above,Remember the distance or age or color does not matter but love matters allot in life, PLEASE WRITE ME DIRECTLY WITH THIS EMAIL ADDRESS SO THAT I WILL TELL YOU MORE ABOUT ME OK, Nancy. Pe ăsta l-am primit pe livemocha.com .

Muzeul Astra Sibiu - need more pictures

Am creat pe Flikr.com un nou grup (primul meu grup) intitulat Muzeul Astra Sibiu şi unde am reuşit să pun doar 19 poze dar sper ca pe viitor să mai pun câteva. Din câte am observat acesta e singurul grup ce conţine poze exclusiv cu Muzeul Satului sau Muzeul Astra din Sibiu şi de aceea sper ca mulţi să se înscrie aici şi să contribuie cu poze . Mai multe detalii despre Muzeul Astra puteţi găsi chiar pe pagina de web oficială muzeulastra.ro . Eu rămân de fiecare dată impresionat de priveliştile şi frumuseţile ce se găsesc în acest muzeu. E plăcut şi interesant să vezi cum trăiau bunicii şi străbunicii noştrii, să aflii lucruri interesante despre metodele de fabricare a uleiului, a vinului, a făinii (morărit). E adevărat că în satele noastre încă mai poţi vedea case ca în Muzeu dar ai posibilitatea aici de a vedea case din toate regiunile României. Merită vizitat şi făcut poze! Deci, dacă aveţi poze făcute în Muzeul Astra vă rog să le adăugaţi la grupul de mai sus! P.S. Muzeul A

O Poza din Sibiu

Twilight Bullshit

Cred că unul dintre cele mai de rahat filme văzute vre-odată de mine este Twilight Eclipse dar şi celelalte două părţi de înainte. Simt că vizionând acest film am pierdut aproape două ore din viaţă degeaba. Un film copilăros, fără o poveste interesantă sau cât de cât originală, cu actori ce joacă extrem de prost...Un vampir care după cum vorbeşte îmi dă impresia că-i homo, un vârcolac, defapt om-lup, care merge la bustul gol aproape tot filmul pentru a nu-şi rupe tricoul de fiecare dată când se transformă dar mă întreb ce fel de pantaloni scurţi are de ăia nu se rup...În fine, o Bella care visează să devină vampiriţă şi nu înţeleg de ce naiba vrea asta! După părerea mea acest film este de bullshit ! Şi totuşi această saga câştigă de pe urma fanilor o grămada de bani fiind pe primul loc în boxoffice . Un alt film pe care l-am văzut azi şi m-a dezamăgit a fost The Last Airbender . L-am aşteptat cu nerăbdare dar am constatat că doar efectele speciale îl fac mai special, în rest acel

Le Tour de France 2010

Anu' trecut, adică în 2009, am urmărit cât am putut de mult Le Tour de France cu toate că nu sunt fan al ciclismului ci mai mult pentru priveliştile minunate ale Franţei, imaginile din elicopter, comentariile celor doi comentatori (nici nu ştiu cum îi cheamă!). Anu ăsta o să mă uit din nou din acelaşi motiv! Dar pentru că nu am televizor am să mă uit online pe Internet! Am scris şi anul trecut cum poţi urmări Turul Franţei online pe Internet dar vreau să mai scriu încă o dată despre asta şi să mai adaug nişte link-uri! Principalul link unde ar trebui să intraţi atunci când vreţi să vedeţi cursele din Turul Franţei este Cyclingfans ! Următorul site este Myp2p unde puteţi găsi de-altfel mult mai multe sporturi pe lângă ciclism. Ultimul site recomandat de mine este Channelsurfing ! Vizionare plăcută!

TVSHACK.COM a fost închis!

UPDATE : si tvshack.com si tvshack.cc au fost inchise din pacate! Unul dintre cele mai mari sit-uri unde poţi urmări filme online pe gratis (online free movies) a fost închis. Pot spune că pe tvshack.com am văzut foarte multe filme: Avatar, Spartacus-Blood and Sand, Die Hard 4, şi multe multe alte filme... Azi când am vrut să văd ce filme noi au mai apărut şi ce calitate au în loc de sit-ul propriu-zis mi-a apărut această imagine: Dar staţi fără grijă! Aşa cum nici thepiratebay.org nu s-a lăsat învins aşa nici acest site nu va putea fi doborât! Un bun exemplu e faptul că tvshack.cc nu este închis, deci vă puteţi bucura de cele mai bune filme în continuare! Vizionare placută!