Labor omnia vincit improbus!

17 aug. 2010

Back from Vacation


În sfârşit am reuşit să văd şi eu marea!! Anul acesta a fost prima oară când am mers la mare în concediu şi mai mult am fost şi cu proaspăta soţie deci se poate spune că a fost luna de miere pentru amândoi. Demult îmi doream să văd Marea Neagră şi să simt nisipul românesc sub tălpi dar până acum nu am avut posibilitatea să fac aceste lucruri.

Planul a fost să mergem la Costineşti şi acolo să ne cazăm şi dacă ne permite timpul şi avem chef să mergem şi în alte staţiuni în vizită. Nu am avut mari aşteptări de la Litoralul Românesc având în vedere faptul că nu am auzit niciodată vorbindu-se de bine despre el. Mă aşteptam să fie tipic românesc (porceală, nesimţire, cocălărisme, manelisme etc.), deci eram pregătit sufleteşte şi cu toate astea am fost cât de cât dezamăgit de priveliştea de la Costineşti.

Plecarea a fost de joi, 12 august din autogara Sibiu şi am ajuns a doua zi dimineaţa la 6:30 în Costineşti, defapt la o intersecţie la 6km de staţiune. Autobuzul a fost unu antic şi de demult, nu prea se pretează să pui un astfel de mijloc de transport pe un traseu ce ţine aproape 10 ore...Oricum, înapoi am venit tot cu acelaşi autocar :)

Eram stresat cu cazarea, că poate nu o să găsesc, că nu ştiu ce, ca nu ştiu cum dar la intrare în Costineşti am văzut că erau mulţi care primeau în gazdă sau aveau camere libere. Am rezolvat cu cazarea şi în momentul următor am plecat spre mare.

Staţiunea era plină de tineri, pot spune chiar că era arhiplină. Plaja la ora 9 era de-altfel plină. Bineînţeles că am intrat direct în apă de cum am ajuns pe plajă.

A doua zi am mers la Eforie Sud şi sincer mi-a plăcut MULT mai mult decât Costineşti. Costineşti e plin de gunoaie, jeg, cretinisme, manelisme, bad piţi. Plaja e plină de gunoaie de parcă unii oameni ar avea doar un neuron, ca găina, şi se răhăţesc exact acolo unde stau şi unde mănâncă. Pe cealaltă parte Eforie Sud mi s-a părut mult mai occidental, de pe faleză poţi vedea foarte bine marea, plaja e MULT mai curată şi staţiunea e mai liniştită.

Din patru zile de vacanţă două le-am petrecut la Costineşti şi două la Eforie Sud. Data viitoare o să petrec toate zilele de vacanţă la Eforie, dau pas cu cea mai mare plăcere Costineştiului.

Acasă am revenit cu ceva nisip prin genţi, cu spatele ars de soare şi cu un gust amar faţă de litoralul românesc. Degeaba sunt campanii de informare prin care li se spune oamenilor unde şi cum să arunce gunoiul, românul tot unde nu trebuie se porceşte. Când vezi femei cu lanţuri la gât, buzicile făcute cu botox, sânii goi şi că lasă mizerie în urma lor ţi se face greaţă. Când vezi băieţaşi ce poate au terminat o facultate şi ai pretenţia de a se comporta mai civilizat şi ei lasă dozele de bere peste tot pe unde umblă îţi vine să-ţi iei câmpii şi să nu te mai întorci pe litoral. Românii pot fi educaţi doar cu biciul, dar cum aşa nu se poate ar fi fost ceva dacă autorităţile ar împărţi amenzi într-o parte şi-n alta. Pentru mulţi distracţia şi comoditatea înseamnă mult mai mult decât bunul simţ!

În fine, lumea nu poate fi schimbată în 2-3 ani dar totuşi noi încercăm de 20 de ani şi văd că degeaba!

Ca şi sfat, dacă sunteţi mai liniştiţi mergeţi oriunde numai în Mamaia şi Costineşti să nu mergeţi.



Powered by ScribeFire.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Lăsați un comentariu (Leave a comment please):