Treceți la conținutul principal

Opulenţa Românească

Un fost coleg mi-a zis odată că în oraş la el e unu' care a fost şi a 'lucrat' prin Germania şi din banii câştigaţi şi-a luat un BMW X5 când s-a întors în România. Cum a venit criza, individul neavând o locuinţă, a ajuns să doarmă în X5-ul lui.

Azi am citit într-un articol din Evz cum un puştan de 19 ani şi-a luat un BMW după ce a vândut o bucată de teren agrabil unuia care şi-a făcut acolo vilă. După vreo doi ani ăla cu BMW a fost nevoit să-şi pună GPL deoarece nu mai avea bani de benzină.

Nu ştiu, românul e obişnuit să cumpere lucruri la care nu a visat niciodată, sau defapt la care au vizat toată viaţa dar nu şi le-au permis până atunci, dar fără să se gândească la viitor, nu şi-au pus întrebarea pot să investesc sau să întreţin mai târziu ceea ce am cumpărat azi?

E ca şi cum unu îşi cumpără un Lamborghini dar se duce la vecinu să ceară cu împrumut o jumate de pâine că nu mai are bani.

Eu unu' nu înţeleg ce gândesc unii oameni de acest gen!

Postări populare de pe acest blog

Guşteriţa, Sibiu

Fãrã canalizare si cu drumuri pietruite, sibienii din cel mai oropsit cartier al Sibiului se întreabã dacã n-ar fi fost mai bine ca Gusterita sã rãmânã comunã. Desi e parte a orasului de jumãtate de secol, cartierul nu reuseste sã se ridice din noroaie. Primãria anuntã cã lucrãrile pentru canalizare ar putea începe la primãvarã. Acelasi lucru il spunea Primaria si in 2006, dupa trei ani situatia inca nu s-a schimbat. Fiecare sibian a auzit de Gusterita. Însã nu multi au si cãlcat vreodatã pe acolo. Departe de oras, locuitorii cartierului, alipit Sibiului în urmã cu o jumãtate de secol, sunt singurii care îsi stiu problemele si se luptã cum pot cu ele. Lipsa canalizãrii, transportul public slab organizat si drumurile proaste le dau cele mai mari bãtãi de cap. Guşteriţa (în dialectul săsesc Hameršterf, în germană Hammersdorf, în trad. "Satul ciocanului", în maghiară Szenterzsébet, în trad. "Sfânta Elisabeta") este în prezent un cartier al municipiului Sibiu. Istoric L

Cele mai folosite aplicații de Android pe 2015

Mai jos am compus o listă cu cele mai folosite/bune aplicații pentru Android pe anul 2015, din punctul meu de vedere. Unele aplicații sunt destul de recent instalate, altele le folosesc de când am cumpărat telefonul. Am mai făcut o listă cu ceva timp în urmă, dar unele aplicații nu mai sunt, ca să zic așa, în grațiile mele. CCleaner - îl foloseam și pe Windows, îl folosesc și pe Android. Sunt foarte mulțumit de această aplicație. AirDroid - transferă fișiere de pe un alt dispozitiv (laptop, PC, tabletă) pe telefon sau invers. Poți să scrii SMS-uri direct din aplicația web, poți să ștergi fișiere, să asculți muzica sau să vezi filmele de pe telefon, etc. Cam așa arată interfața web a aplicației AirDroid, de unde puteți să aveți control asupra telefonului. Nova Launcher Prime - varianta plătită a Nova Launcher. Este una dintre cele mai folosite launch-ere de pe piață. Are o grămadă de opțiuni și configurări. Crunch - o aplicație care optimizează imaginile din punct

Wallpaper-uri cu Steagul României pentru 1 Decembrie

Având în vedere faptul că mâine e 1 Decembrie - Ziua Naţională a României - am pus mai jos câteva wallpaper-uri cu drapelul nostru ... dar nu numai.