#hmeet2 a Fost Primul pentru Mine

Ieri a fost pentru mine prima ediţie #hmeet la care am participat cu toate că acest eveniment e la a doua ediţie. Prima oară nu am fost deoarece , poate, nu am avut chef, nu am avut timp sau chiar nu eram în oraş, sincer nici nu mai ştiu. Am zis totuşi să merg la #hmeet2 să văd ce o să fie, să cunosc bloggerii pe care-i urmăresc de ceva timp, să văd organizarea...

Am fost plăcut surprins de organizare, de discursurile unor colegi, de colegii bloggeri în sine şi sincer nu-mi pare rău că am fost acolo, şi nu pot zice doar că am pierdut patru ore din viaţa mea ci că am pierdut patru ore din viaţa mea câştigând ceva. Ce am câştigat? Noi amici în lumea virtuală :), am aflat informaţii noi despre anumite proiecte pe care o să le enumăr puţin mai jos, l-am cunoscut pe Adi cu care plănuisem de mult timp să ieşim la o cafea...

Pe scurt programul de ieri + câteva impresii:



11:30 – 12:00 Meet and Greet
12:00 -12:10 Welcome – by Razvan Pop

12:10 – 1:25 Get Followers - un fel de speed dating, adică un mod de a te face cunoscut celorlalţi. În două minute trebuie să te prezinţi câte unui alt participant la eveniment. Comic a fost atunci când trebuia să spun numele blogului meu, adică O chicat o perja'n glod!, şi nimeni nu înţelegea ce zic. Bineînţeles că odată cu numele blogului spuneam şi traducerea ... :). Interesant, oricum nu ştiu câţi au ţinut mine ...

1:25 – 1:55 Pauză- Tur al restaurantului 585 Fusion – am fost în cel mai înalt punct din Sibiu, în restaurantul Hotelului Golden Tulip. Priveliştea e super faină de acolo de sus.

2:00 – 4:30 Sesiunea de prezentări
1. Alin Pătru – Golden Tulip Ana Tower Sibiu - o mică dezbatere asupra modului corect de adresare în online a reprezentanţilor hotelului asupra eventualilor clienţi. Cum să te adresezi pe facebook sau twitter? Cu tu sau dumneavoastră? Eu sunt pentru a doua variantă!

2. Răzvan Pop – Asociaţia pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu - un proiecte foarte interesant de unde copii, elevii sibieni pot afla despre istoria Sibiului, clădirile Sibiului, personalităţile Sibiului.

3. Bogdan Brylynski – Calendarulmeu.ro - idee interesantă

4. Vlad Părău- Asociația Prietenii Mocăniței - un proiect interesant la care mai mult ca sigur că o să mă alătur şi eu şi soţia...

5. Criprian Drăghici – Asociația Națională a Bloggerilor
6. Tudor Popa – 10 Mari Sibieni
7. Eugen Păun – 3 greşeli frecvente ale bloggerului începător
8. Steve Smith – Poken - un device interesant dar după mine cam nesigur.
9. Maria Şpan – Astra Film
4:30 – 4:45 Pauză
4:45 – 5:30 Șaradele #hmeet2

Din păcate am putut participa la eveniment doar până la ora 16:00.

Postări populare de pe acest blog

Install Heroes Of Might and Magic 3 on Ubuntu Linux

Adaugare posturi TV in SopCast Player

Despre Cum să îţi Faci Prieteni pe Degeaba Hospitality Club